Prima povestire a lui Lisser

 

Soldatul

  Spre fericirea şi norocul meu m-am născut în sânul unei familii ce avea adânc înrădăcinată mentalitatea că iubirea, ştiinţa şi adevărul sunt idealurile ce dau realul sens al vieţii. "Responsabil" pentru acest lucru ar fi bunicul tatălui meu , Mountain-Man Stan, şi străbunicul meu, un muntean în adevăratul sens al cuvântului care la vârsta de 65 de ani reuşea să doboare cu o lovitură de pumn la tâmplă un armăsar scăpat de sub control şi la 88 încă bătea drumul muntelui după lemne de foc. Povestea lui am aflat-o mai mult de la bunicu şi de la oamenii de prin sat şi sună cam aşa :

  "Era vara anului 1941 şi în tranşee soldaţii aşteptau ordinul de război ce avea să vină din clipă în clipă. Soarele dogorea puternic și apa lipsea cu desăvârșire. Încordarea și oboseala se citeau pe chipurile tuturor mai puțin pe cel a unui grup de soldați adăpostiți la umbra unui tei bătrân. 

  - Ce noroc pe capul vostru ! Mai lăsați-i și pe alții la umbră! se auzii un strigăt în zare.

 - Ce vreți bă, norocul și-l mai face omul și cu mâna și mintea lui exact așa cum și Stan al nostru a făcut șanțul asta. Da dați și voi câte-o țigare` și poate vă primim langă noi! Ceva vești de pe acasă nu aveți?

-  Păi ce vreți mă țigări sau știri...? Luați de aici câte una de fiecare nu mai multe! Care ești mă de ți se zice Mountain-Man Stan poți să iei mai multe da cu bun simț și vezi ca ai și-o carte pe numele tău. Long John unde ai pus mă scrisoarea aia?

- E în geanta ta lângă masca de gaze. Dă-i omului scrisoarea mai repede nu vezi că nici de țigare' nu-i mai arde.

Stan îngheță și se îngălbenii cu totul la văzul unui plic negru pe care soldatul ce îi oferise țigări îl scoase din geanta sa.