Cheia

joi, 12 septembrie 2013


  Răspunsul zăcea de atât timp la vedere și el, orbit probabil de griji, îl trecuse prea ușor cu vederea. Ciudat cum tocmai acum el cel care era atent mereu la detalii nu îl observase. Capul îi bubuia de durere și nervi. Era o greșeală pe care nu o va mai repeta. Un pahar cu apă, două analgezice pentru a mai diminua temporar durerea și se așeză pe fotoliu cu capul în palmă. Era obosit. Hart iubise și el cândva, dar tot nu reușea să-i înțeleagă judecata lui Lisser, dar asta dragă cititorule este altă poveste. Frecându-se la ochi parcă încercând să alunge oboseala și durerea ridică jurnalul lui Lisser și cheia întregului mister. Era evident acum faptul pentru care amicul său îi strecurase jurnalul atunci când zăcea în pat. Vroia ca cineva să îi afle povestea. Dar de ce? Oare ce ascundea acest jurnal? Și putea el cumva să-l salveze pe Lisser de la pierzanie? Cu siguranță în el se aflau indicii vitale. Descheindu-se la haină și aprinzându-și narghileaua din care trase cu poftă câteva fumuri Hart coborî privirea în jurnal. 
  
 Profesorul
 
   Această povestire îi este dedicată celui care m-a învățat cu adevărat ce înseamnă bunătatea și onestitatea și rolul lor în viața unui om, dar și multe alte lecții valoroase. Îți mulțumesc bunicule nu te voi uita NICIODATĂ...!

  Anii au trecut ușor, ușor peste chipul lui Stan și acum obosit de povara lor și a necazurilor se afla în grija copiilor săi care îl vizitau pe cât de des puteau. Dintre toți singurul care îi rămăsese în preajmă era mezinul Peter care acum era un tânăr frumos de 23 de ani. Nu foarte înalt, dar corpolent și bine proporționat, cu ochii căprui, vioi și părul negru-des era mândria tatălui său căci pe cât de chipeș pe atât de bun era la suflet și ager la minte. Însă acum era rândul lui să-l părăsească și să-și urmeze studiile la facultate și asta îl întrista tare pe bătrân. Bunătatea lui Peter îi aducea mereu aminte de Sofia... iar acum urma să îl părăsească și el ...  De alfel nici lui Peter nu îi era ușor să-și lase tatăl tot mai bolnav, dar plecarea sa era inevitabilă. Știa că îl va face mândru pe bătrân și oricum promisese să se întoarcă cu fiecare ocazie ivită. Trenul șuieră și plecă zgomotos din loc. Câte o lacrimă brăzda acum obrazul celor doi ...