Sunetul tăcerii

vineri, 22 mai 2015



  Vineri dimineață,
Sunt aproape 3 ore de când nu o mai simt. Tace...pare că nu mai vrea să bată și cu toate acestea eu nu am părăsit această lume... Nici nu știu ce mă doare mai tare, tăceara ei sau a celei în ale cărui mâini am abandonat-o. Cât timp voi mai fi nevoit oare să plătesc acest preț mult prea scump...? Cel puțin acum ea își va găsi liniștea. E mai bine așa să nu știe tot! Dar ce mult aș vrea să strângă al ei pumn...să o zdrobească și să-mi curme odată suferința! Am obosit să spun lucrurilor pe nume fără să vorbesc doar ca ea să mă audă fără să și asculte. Ochii mei nu mint ... azi au vărsat ultima lor lacrimă și acum îmi cer tributul, vor ca să-i închid. Ce mult aș vrea însă ca ea să știe că și în ultima lor clipă tot a ei privire au căutat și întâlnit... și-au amintit cu drag al ei zâmbit au sclipit și-au adormit...



Doar un gând...

marți, 5 mai 2015

 

  -Poftim! Alarma zbârnăie în continuu și el zace dezbrăcat cu capul pe masă în fața geamului deschis! Vai și ce miros... parcă m-aș afla în vre-o cârciumă de la colț de stradă... Ce-o fi în capul lui!!! Hei! Trezește-te n-auzi!? Lisser ce e cu tine băiatule ?! Dumnezeule uite și pastilele răsturnate pe masă... de când ai încetat tratamentul?Tu chiar nu vezi că te distrugi așa... Dar trezește-te odată!!!!
  -Și dacă într-o zi nu am să mă trezesc ce? Crezi că îmi va simți cineva lipsa? sau dacă mă trezesc deodată lumea se va schimba în bine?zise Lisser fără să ridice capul de pe masă și fără să se sinchisească să deschidă ochii.
  - Ce vorbe sunt acestea? Vorbesc cumva aburii alcoolului care îți părăsesc mintea aia tulburată? Tu la noi chiar nu te gândești? Ce e cu tine?
  -Nimic. Vreau doar să fiu lăsat în pace. Și dacă poți închide și ușa după tine.
  -Ție chiar nu îți mai pasă? De...
  -Nu!!!strigă de această dată Lisser. Acum te rog lasă-mă în pace...
Ușa se trânti în urma unor pași apăsați și Lisser rămase singur în cameră. Se ridică cu greu din scaun și clătinându-se culese un trandafir alb de pe dușumea pe care îl așeză cu grijă într-o cană de pe masă. Cu capul sprijinit pe dosul palmelor începe apoi să-i numere petalele, 25 la număr...
  -Ce știi tu... întotdeauna m-am ținut de promisiuni. Cu primii mei bani munciți ți-am cumpărat un trandafir exact ca acesta...nu am putut mai mult și m-a durut enorm... dar ți-am ascuns asta... și mi-am promis atunci că în clipa în care voi câștiga mulți bani îți voi cumpăra un buchet demn de tine...!