Mai erau exact trei zile până la susținerea examenului ce avea să-i decidă viitorul iar el, Peter nu se putea gândi la nimic altceva decât la ea. Îi venea atât de greu să se concentreze atâta timp cât îi putea vedea chipul în tot ce îl încojunra și uneori ura faptul acesta pentru că se temea ca nu cumva să pice examenul, să-și întristeze părintele și să-i dezamăgească pe toți cei care aveau mari așteptări din partea lui. Conflictul acesta interior îi măcina luciditatea și îl obosea groaznic de tare dar în același timp ceva îi spunea că totul va fi bine și într-un final își va putea odihni trupul și sufletul obosit în brațele ei. Se întreba uneori cum era posibil să o iubească atât de mult când el știa atât de puțin despre ea și cu toate acestea simțise în acele puține clipe petrecute în vagonul trenului că ar fi cunoscut-o de o eternitate. Văzuse ceva în ochii ei ce îi spunea că sulfetele lor sunt legate dincolo de marginea timpului ... Nu mai putea fi fericit fără ea!
Ușa camerei se deschise și din mijlocul încăperii îl certa acum privirea fratelui său Victor. Generalul era un om de o statură impresionantă în comparație cu el, Peter părea doar un copil. Atunci când pășea într-o încăpere era nevoit să se aplece pentru a nu se lovi de tocul ușii iar spatele său lat îl făcea să pară un munte de om pe care nu ai vrea sub nici o formă să îl calci pe bătătură. Îi plăcea să creadă că are întotdeauna dreptate și că se pricepe la orice. Era un om deosebit de orgolios și acesta era punctul său slab.
-Ascultă țâncule, mai ai de gând să lâncezești mult în pat după o muiere care poate te-a și uitat și pe care cel mai probabil nu o să o mai vezi vreodată? Sunt atâtea femei pe lumea asta și încă altele care din câte știu eu te urmăreau peste tot acasă și tu stai și zaci ca un nătâng în mijlocul patului! La bătrânul nostru tată nu te gândești? La ce vrei de la viață? Eu m-am zbătut să te aduc aici lângă mine și am vorbit deja pentru un post bun pentru tine și tot ce trebuie tu să faci este să iei un amărât de examen de matematică! Și în plus știi ce cred eu despre ...
-Ba mă gândesc Victor și la tata și la ce ai făcut tu pentru mine și la tot... dar crede-mă simt că nu mai pot!!! Crezi că dacă aș fi putut fi altfel nu aș fi făcut asta deja?! Dar nu o pot uita ... De ce sunt atât de slab când vine vorba de ea ...? Nici cum o cheamă nu știu... Mă urăsc uneori pentru asta dar nu pot să mă grăbesc! Simt că pot aștepta și o viață întreagă, dacă ultima clipă o voi petrece în brațele ei va fi deajuns...
Victor se întoarse cu spatele la el acoperind aproape fereastra și împreunând mainile spuse cu voce joasă :
-Nu știu dacă am să regret asta, o cheamă Petra și peste trei zile v-a da examenul de limbă...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu