Layali

   -Jud adu te rog un ceai cât mai amar pentru amicul nostru să spună cu patimă ce are de spus și unul cât mai dulce pentru mine, asta așa, să nu mă amărăsc și eu.Amice eu unul nu văd de ce te tot agăți de adevăr când el nu ți-a adus decât nefericire! E un blestem ascultă la mine!

  - Au fost clipe în care și eu am gândit așa și sunt momente în care mă mai îndoiesc. Dar cred cu ardoare în adevăr, e în sângele meu! Așa am ajuns și la concluzia că este mai bine să fiu urât pentru ceea ce sunt decât să fiu iubit pentru ceea ce nu voi fi niciodată!

  -Fă-mă să înțeleg...ai părăsit-o tu pe ea sau ea pe tine???

  -Dragostea ne abandonase pe amândoi. Eu îmi pierdusem răbdarea de mult iar ea... ea uitase ce înseamnă iubirea adevărată. Asta a făcut ca povestea noastră de iubire să aibă un final nefericit. Cred că a fost o vreme în care amândoi știam asta dar, de dragul trecutului luptam pentru viitor. Eram orb atunci când venea vorba de ea și îmi construisem un întreg univers în jurul ei cum și ea ajunsese să îmi mulțumească pentru simplu fapt că m-a cunoscut. Trăiam unul pentru celălalt și ne bucuram de fiecare clipă în care ne puteam ține de mână, ne puteam săruta și eram recunoscători clipelor în care privirile noastre se întâlneau și nu ne doream ca ele să se mai termine... 

  - Atunci ce s-a întâmplat??!

  -Uitarea bunul meu prieten... uitarea. Ea și-a uitat iubirea iar eu, eu unul renunțasem să mai lupt.

  -Ia spune-mi că am și uitat să te întreb cine era "ea" cea care a fost și nu mai este?
  - O cheamă Layali...