Se afișează postările cu eticheta True Story. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta True Story. Afișați toate postările

Te voi regăsi !!!

duminică, 24 noiembrie 2013


  În tot acest timp în care era purtat spre o destinație necunoscută și fără să aibă habar de ce se petrece în jurul lui sau de ce avea să se întâmple, Peter nu afișa nici o reacție, nu se opunea câtuși de puțin, era inert! Se simțea întocmai ca un copil căruia i s-a dăruit o jucărie și în mijlocul jocului când era mai fericit i-a fost luată. Această stare îl părăsi la fel de brusc și de ciudat cum îl și stăpânise și în locul ei se instalase o furie oarbă ce-l posedă într-u totul, și dintr-o smucitură se eliberă din strânsoarea vrăjmașă. Peter arunca acum priviri ostile către doi bărbați solizi și înalți ce păreau puțin surprinși de intensitatea reacției sale. Pe geamul unei mașini, ce aparținea conform plăcuțelor de înmatriculare ministerului de interne, se ivi o mână ce făcu un semn scurt către cei doi. Pesemne erau agenți ai ministerului. Unul din cei doi bărbați se supuse ordinului și apropindu-se de el spuse scurt și apăsat.
  -Vă rog urcați în mașină! și deschise portiera schițând un fel de invitație din degete.
   Ezitarea lui Peter de a se conforma a fost rapid contrată de cel de-al doilea agent care pentru a "întări" vorbele colegului său îi trecu o mână peste braț și porni spre mașină. Resemnat, Peter nu scoase o vorbă tot drumul și nici nu găsea tăria să ridice privirea din podeaua mașinii. Se gândea doar la ea..., își jură că va face tot posibilul să o regăsească deși nici numele nu i-l aflase...
  - Ce e țâncule te-au speriat copoii mei? la auzul vocii tulburător de joasă și autoritară pe chipul "captivului" înflori un zâmbet triumfător ce-i schimbă înfățișarea.



Motivul lui Stan

miercuri, 24 aprilie 2013

  
  Preț de câteva secunde am sperat că vom scăpa, apoi am auzit glasul soldaților ce alergau în direcția noastră. Căpitanul își îndreptă mâna spre teaca pistolului de la piciorul stâng pregătit să tragă. I-am făcut semn să nu facă asta și ducând mâna la rană am început să-i mânjesc pe amândoi pe haine și în colțul gurii cu sângele meu și le-am spus să fie pregătiți să-și țină respirația atunci când cei ce au tras vor fi lângă noi. M-am poziționat primul la marginea plutei, pe burtă cu spatele descoperit și rănile la vedere mușcându-mi buzele pe interior să las sângele să curgă. Printre vocile călăilor noștri ce se aflau acum lângă noi, am recunoscut și vocea pițigăiată a căpitanului Bolșev care înjura în limba lui bolborosind blesteme la adresa noastră. Duhnea a băutură puternic și abea se ținea pe picioare iar majoritatea injuriilor pe care le arunca erau legate de faptul că l-am făcut să fugă după noi. Se apropie de mine și proptindu-se cu piciorul stâng în nămol mă lovi puternic cu vârful bocancului drept în coaste. Om hain și fără suflet, după ce mă scotoci pe mine și pe Sagacity prin buzunare și ne verifică pe fiecare cu oglinda prin fața buzelor , se aplecă asupra Sofiei și îi zmunci lanțul cu pandantiv de la gât fără vreo urmă de remușcare și fără să trădeze sentimente paterne sau cel puțin umane. Ordonă apoi soldaților să ne dezlege pluta și să ne împingă pe râu. Se temea ca nu cumva prezența noastră alături de "dispariția subită" a fiicei sale să-l desconspire în fața superiorilor. De aici știu că mi-am pierdut curând cunoștința printre mulțumirile și promisiunule de avansare ale lui Sagacity și lacrimile și rugămințile Sofiei de a nu părăsi lumea aceasta. Îmi amintesc că nu s-a mișcat o clipă de langă patul meu atât timp cât am fost internat. Îi auzeam ca prin vis rugăciunile din miez de noapte și îi simțeam buzele calde sărutându-mi fruntea rece. Eu m-am pus pe picioare așa cum mă vedeți și-acum și ne-am luat civil. Eram atât de fericiți și ne iubeam nespus de mult. Avea grijă de cei 6 copii ai mei ca și cum ar fi fost sânge din sângele ei și în scurt timp mi-a dăruit un băiețel. M-a rugat să îl numim Peter și a oftat ducând mâna la piept în locul în care cândva purta medalionul. Nu prea înțelesesem eu de ce încă se gândea la bucățica aceea de metal când eu îi dăruisem alte bijuterii și mă simțeam puțin jignit. Într-o noapte când ne dezvăluiam unul altuia tainele trecutului mi-a explicat că acel medalion își pierdea originile în trecutul familiei și că îi fusese dăruit la naștere de către bunica ei care fusese cerută așa de logodnă și nu cu un inel cum este obiceiul. Medalionul era cumva protectorul familiei și iar fi plăcut să îl poată dărui acum micuțului Peter. I-am jurat atunci că într-o bună zi îl voi recupera doar ca să o văd pe deplin fericită. Ea a râs și mi-a spus că sunt nebun doar pentru că mă gândesc la așa ceva și că nu m-ar lăsa în veci să o părăsesc și să-mi risc viața pentru asta, iar acum domnule caporal că am ocazia să-mi duc la bun sfârșit promisiunea dumneavoastră vreți să mă trimiteți acasă ca pe un laș...?! Asta nu o veți putea face. Cu, sau fără acordul dumneavoastră, când se va da ordinul de atac eu voi fi în linia întâi!!!

 

Mărturisirea Sofiei

luni, 15 aprilie 2013


  Într-o noapte de vară când jocul și vremea erau mai înfierbântate m-a urmat ca de obicei pe verandă. Îmi amintesc și acum, atât de clar, era o noapte frumoasă, senină cu cerul înstelat și lună plină, dar ea era și mai frumoasă. O fixam fără să vreau cu privirea și ca și cum aș fi citit dintr-o carte o priveam discret de sus și până jos. Mă fermecase mai mult decât misterul nopții. O privisem atât de intens și pătrunzător încât îi puteam desena  în gând fiecare linie a trupului până la cel mai mic detaliu și făr' de urmă de greșeală. Mă fascina. Era perfectă! O fată frumoasă, într-o rochie lungă de un albastru azuriu așezată pe trup, a cărei pași erau singurul sunet pe care îl puteam auzi, cu brațele goale și umerii acoperiți doar de părul ei lung auriu, stătea acum rezemată de un perete în apropierea mea frământându-și mâinile subțiri și albe ca de zână. Purta în jurul gâtului ei lung și catifelat un lănțișor cu pandantiv de argint de formă hexagonală ce se oprea deasupra pieptului. Îi simțeam parfumul delicat și insistent de lăcrămioare, și acum parcă îl simt... Eram vrăjit de tăcerea ei, simțind în înfiorarea ce o cuprinse că dorea să îmi vorbească, dar din nu știu ce motive timiditatea o împiedicase și aștepta parcă să rup eu tăcerea. Acum ea mă privea dârz și fix. Așa că am îndrăznit:
  - Nu păreți o admiratoare a jocului de cărți.
Tresărind ușor, parcă luată prin surprindere, îmi răspunse totuși promt și zâmbitoare mulțumită că tăcerea fusese ruptă, cu glasul ei dulce:
-  Nu, nu sunt nici câtuși de puțin încântată de el. Dar dumitale? Și ridicânduși capul îi puteam zări acum o licărire ușoară în privirea-i arzătoare. 
- Nici mie nu îmi face plăcere. Dar trebuie să-l însoțesc pe domnul căpitan. Știți, el vine aici mai mult pentru dumneavoastră!
 Întorcând capul și privind către cerul înstelat, vizibil deranjată de o parte a răspunsului meu mă întrebă rugător și pe un alt ton :
- Dar tu de ce te aflii aici...? De ce vi dacă nu îți place...? Și-și aținti privirea adânc în ochii mei.
- Păi doar ce v-am spus eu vin pentru domnul căpitan. El vă...
- De ce te joci cu mine Stan? Tu ști că nu îmi pasă de sentimentele lui față de mine. Dacă nu m-ar aduce tata aici forțat nici nu aș fi venit... dar pentru tine vin aici de atâta timp și suport toate mojiciile îngâmfatului de Sagacity și tu doar te joci cu mine... uneori nici nu îmi vorbești deși vâd cum mă privești...
- Nu mă joc Sofia... dar ce ai putea tu să găsești la un simplu jandarm ca mine. Unul care a mai fost căsătorit de două ori și pe care îl așteaptă 6 copii acasă? Pe când căpitanul ar putea să te facă fericită să îți ofere atâtea și...
- Asta crezi tu despre mine Stan?și pe obrazul ei alb se prelinseseră lacrimi cristaline. Crezi că sunt asemeni domnișoarelor care visează călătorii alături de domni generoși și care sunt dispuse să-și vândă tinerețea și fericirea vieții pentru câteva clipe de plăcere? Atât de superficială mă vezi? Spune-mi Stan, spune-mi adevărul... de ce te temi să fi fericit?
- Când ai suferit destul îți vine greu să mai crezi în fericire... În plus ti-am spus eu sunt simplu și...
- Ascultă-mă Stan... eu am învățat destul de repede deși sunt încă tânără că trebuie să cunoști omul și nu funcția pe care o ocupă. Lipsește-l de frumusețe și avuție, și atunci gol fiind se va afla cu adevărat în fața ta și nepurtând nici o mască își va arăta adevăratul chip!
- Sofia să-i spui cuiva că nu îl iubești e dureros, dar să îi dai speranțe false cum că l-ai iubi e și mai rău! Acum cine se joacă...?
 -Stan eu...
Răspusul ei însă se opri brusc căci din apropiere se auziră mai multe focuri de armă...   
    
 

 

Pe drumul spre adevăr

luni, 21 ianuarie 2013

 
  Hart așteptă până ce Lisser adormii și după își luă rămas bun de la părinții acestuia și se întreptă gânditor spre casă. Era mijlocul iernii, trecut de mai bine de două ceasuri de miezul nopții, respira cu greu aerul rece și nu suporta deloc zăpada murdară de sub picioare care îi îngreuna mersul mai mult pentru că încerca să evite locurile prin care o depozitase viscolul. Stelele stinse sclipeau palide, doar luna ca de gheață mai lumina străzile mici și înguste pe care la ora aceea târzie nimeni nu mai umbla. Priveliștea era una sumbră și dezolantă sau poate că așa o interpreta acum  mintea lui Hart marcată încă de suferința pe care o citise în ochii amicului său. Nu își dorea decât să ajungă cât mai repede acasă așa că mărind pasul se luă la întrecere cu umbra sa. Instalat comod la biroul său, cu o ceașcă de ceai negru aburind pe o farfuriuță, medita la cele spuse de Lisser. Faptul că nu reușea deloc să înțeleagă de ce zâmbește prietenul său de fiecare dată când vorbește despre lucrul care îl adusese în starea aceea teribilă îi provoca dureri de cap. Se aplecă să-și ridice servieta cu gândul de a se apuca de treabă dar, ca un făcut, din ea căzu aceași agendă la care îi tot fugise gândul tot drumul spre casă. Pesemene că Lisser o strecurase în servietă când l-a trimis după apă pentru pastile. Oare dorea ca el, Hart, să afle ce se întâmplat pentru ai veni cumva în ajutor? Asta puțin probabil pentru că nu reușea să-și amintească decât vreo două dăți în care acesta să fi apelat la cineva pentru ai veni în ajutor. Nu era deloc în firea lui o treabă ca asta, să fie boala de vină, să-l fi speriat? Dar pe chipul obosit al lui Lisser nu citese deloc azi teamă, deși ochii lui căprui îi trădau suferința ei păstrau aceiași limpeziciune și sclipire. Atunci care era motivul pentru care Lisser se arăta acum dornic să împărtășească lucruri din intimitatea sa pe care le ținuse atât de bine ascunse?
  Hotărât să nu mai piardă timpul cu tot felul de întrebări care-și puteau găsi acum răspunsul în carnetul din mâinile sale, Hart se decise să se facă cât mai comod și să-l citească. Ținându-l strâns cu ambele mâini și nemaiaflându-se sub patronajul îndoielii că ar face ceva rușinos, putea să-l observe mai bine. Carnetul (agenda) era de fapt o carte bine păstrată și asta deduse acum Hart pentru că spre deosebire de toate celelalte cărți ale lui Lisser care erau destul de uzate aceasta arăta ca nouă. Prima pagină era lăsată goală evident cu intenție, însă nu mică i-a fost mirarea când pe următoarele află un scris asemănător cu cel al lui Lisser însă mult mai ordonat și mai frumos. Aceasta avea deci să fie cartea despre care îi vorbise la Aminia? Desigur, scrisul acesta îi era cunoscut, era tot al lui Lisser, era scrisul pe care îl folosea atunci când compunea lucrări importante sau felicitări celor dragi, scrisul de care el Hart râdea atunci când îl vedea pe Lisser cum se chinuie să umple fie și o pagină în jumătate de ceas doar de dragul aspectului...
 
 

Confesiunea

vineri, 18 ianuarie 2013


 Afundat tot mai tare în fotoliul de langă fereastră, cu bărbia sprijinită în podul palmei și încadrată de degetul mare și index al mâinii stângi, ținând sprâncenele încruntate, Hart privea copleșit de toate acele gânduri agenda, astfel încât nici nu băgă de seamă faptul că Lisser asista deja de câteva clipe bune la ridicolul "auto-proces" conturat doar de niște mormăituri pe care acesta din urmă se chinuia să le descifreze.
  - Ce tot bombănești acolo ca un bătrân senil și părăsit de lume? și cu un zâmbet șters de durerea pe care o simți după câteva clipe de tuse productivă adaugă : De ce ai rămas amice ... trebuie ca și tu să te odihnești! Poti pleca fără de griji, dacă nici la mine acasă nu sunt pe maini bune atunci unde? Nu mai vorbi în șoaptă și spune-mi ai devenit cumva chiar atât de nerăbdător să îmi asculți povestea? zâmbind din nou ușor iritat de insistența tusei.
  Hart tresări speriat scăpănd agenda din care se împrăștiară pe covor parcă intenționat pentru al desconspira, așa cum își imagina el atunci,  toate plicurile și hârtiuțele din ea. Vizibil rușinat părea ușor încremenit locului iar obrajii gălbejiți și buzele vineții îi trădau sentimenul de vinovăție ce-l cuprinsese. Vroia să se scuze pentru că îl trezise dar mai ales pentru faptul că se afla în posesia unui lucru de care nici nu trebuia să se atingă. Începu prin a explica inițial bâlbâindu-se despre cum întâmplarea a făcut ca el să găsească aceea agendă, cum  datorită prieteniei și a grijilor pe care și le face a îndrăznit să citească o foiță din cele căzute, pentru ca mai apoi să prindă curaj, împins parcă și de lejeritatea și simpatia modului în care îi vorbise și îl privea acum Lisser care se amuza copios, să țină un  înflăcărat discurs anti-iubire care se încheie prin o serie de întrebări adresate în mod direct "pacientului":
   - Ascultă la mine! Iubirea e boală curată! E minciună! Nu îți trebuie, nu îți este de folos, ba mai mult îți pune piedică și apoi râde de tine. Se scurge asemenea nisipului dintr-o clepsidră, atât timp cât îți mege bine se află în jumătatea în care pică nisipul, cum îți merge rău își mută tabăra în partea din care curge până când se risipește. Dragostea ne îmbolnăvește, ne bântuie visele, e cea mai grea boală dintre toate. Nu te înțeg deloc. Ce găsești așa amuzant în spusele mele? Dacă iubirea e așa minunată de ce să suferi atât?
  -Pentru că nu sunt lângă persoana pe care o iubesc. Nu vreau ca durerea mea să dispară, pentru că mă face să fiu ceea ce sunt, un om care iubește. Și mă amuză faptul că te înșeli atât de amarnic, deși cândva și tu ai iubit. Iubirea e adevăr indestructibil, e speranță, ne umple visele. Dragostea adevărată nu e ușor de aflat, trebuie să lupți pentru ea, și odată aflată ea numai poate fi înlocuită. Da ea este o boala, dar nu așa cum ai descris-o tu. Iubirea adevărată e ca o boală a copilăriei prin care toți trebuie să trecem la un moment dat și asemeni ei, vine doar odată în viață și de atunci nu trebuie să te mai temi de ea. Dragostea e ca o flacără delicată, pe care trebuie să o ocrotești de adierea vântului și care se stinge doar acolo unde apare uitarea sau nepăsarea. Și nu trebuie să te rușinezi pentru că ai citit din acele rânduri ci pentru că ai citit și nu ai înțeles nimic, pentru că ai iubit și ai uitat! Te rog acum, dă-mi somniferul  de pe masă cât despre agendă poți citi de vei dori și vei afla tot adevărul...

Cuget

marți, 15 ianuarie 2013

  
 Era convins că această agendă care se afla acum în posesia sa conține dacă nu răspunsuri la întrebările sale cel puțin indicii care ar putea explica tumultul lui Lisser, iar scrisorile pe care le descoperise întâmplător atunci când o luase de pe raft nu făceau decât să-i întărească părerea. În alte împrejurări n-ar fi îndrăznit niciodată să treacă cu vederea faptul că îi încalcă dreptul la intimitate și se simțea oarecum scârbit că îndrăznise să citească deja o scrisoare și îi era rușine de faptul că acest lucru nu a fost de ajuns pentru ai satisface curiozitatea. El bănuise de la bun început care ar fi cauza suferinței amicului său chiar dacă acesta o negase cu vehemență la Aminia, dar ochii nu văd întodeauna ceea ce uneori vede inima, iar ceea ce ochiul omenesc vede destul de clar, dragostea i-l face invizibil, după cum tot ea te face să vezi ceea ce nu se vede. El unul încetase să mai creadă în iubire adevărată cu toate că admitea că sufletele noastre, chiar și în dragoste, sunt de păreri diferite. Ceea ce îi place unuia, altuia ar putea să i se pară odios, dar cu toate acestea ei pot să fie de acord asupra faptului că fiecare îndrăgește nespus de mult lucrul iubit încât această iubire dusă la exagerare le întunecă îndrăgostiților judecata pănă într-acolo să considere ființa pe care o îndrăgesc ca singura pe lume înzestrată cu cele mai înalte virtuți și lipsită de orice cusur. Deci orbi! Iar el "orbise" odată și nu mai vroia să repete această experiență ce-i lăsase un gust amar. Îl privi pe Lisser și spuse cu glas stins să nu-l trezească:
  -Dragostea fără nădejde e vis deșert și glumă proastă... iubirea ta profundă îți întunecă rațiunea Lisser... Nu ști oare că cine se înflăcărează pentru o idee, ca și atunci când iubești pe cineva, cu cât suferă pentru ele, cu atât mai mult le îndrăgește? De ce ți-ai ales atunci să urmezi acest drum... Mă uit la tine și nu văd decât doar o umbră a ceea ce ai fost. Ai uitat și să mănânci...

Secretul lui Lisser

duminică, 6 ianuarie 2013



  Hart nu își mai văzuse niciodată amicul într-o stare atât de deplorabilă și făcându-și griji se prefăcu că plecă așteptând ca acesta să adoarmă. Nu suporta să îl vadă așa și era hotărât să afle adevărul care îl chinuia pe Lisser. Vrând să își mai omoare timpul aruncă o privire în biblioteca îmbogățită recent cu peste 150 de volume așa că avea de unde alege. Trecu repede cu vedere operele lui Kafka, Shakespeare, Stevenson, Doyle sau Karl May, toate acestea îi aduceau aminte de vremea copilăriei lor și le știa prea bine, căuta ceva mai exotic ceva ce nu citise. În timp ce studia rafturile privirea i se opri asupra unei agende în coperți de piele neagră și cotor de culoare maronie ce părea a nu-și avea locul printre toate acele cărți. Preț de câteva secunde ezită, dar curiozitatea se dovedise mai puternică așa că o înlătură de la locul ei. Imediat din ea căzură mai multe hârtiuțe și plicuri pe care atunci când se aplecă să le ridice Hart nu putu să nu observe că unele din ele erau rupte sau boțite de parcă cineva le salvase de la distrugere în ultima clipă. Acest lucru îl intrigă și mai tare fapt pentru care citi una din hârtiuțele cele mai rupte și înțelese curând despre ce era vorba. O lacrimă îi brăzdă scurt obrazul nebărberit și umezi hârtia din mâna sa acum tremurândă. Era vizibil zdruncinat de ceea ce citise și asta se putea observa din culoarea tot mai gălbuie a feței și a faptului că se trezi nevoit să se sprijine de peretele holului. Uitându-se în oglindă oftă în șoaptă : "Noi doi Lisser se pare că purăm aceeași cruce...". Cu mâinile tremurânde deschise apoi ușor agenda, temându-se parcă de ceea ce urma să-i dezvăluie conținutul ei, dar nu apucă să citească nici măcar primul cuvânt căci din camera de alături i se păru că îl aude pe Lisser vorbind. Se apropie de ușă și împingând-o puțin realiză că amicul său vorbea prin somn. Inițial avu impresia că aiurează de la febră, dar când dădu să închidă la loc ușa reuși să deslușească câteva cuvinte : "să nu uiți niciodată", "adevărul", "ei au mințit-o", "nu pot să-i spun", "același cer", și "mereu" după care picase într-un somn adânc. Apropiindu-se de pat, Hart îi șterse fruntea de sudoare așezându-i apoi o compresă rece lund hotârârea să-și petreacă noaptea în fotoliu să îl poată supraveghea.

Trăim sub același cer...

duminică, 30 decembrie 2012

  Hart dispăru destul de repede în ceața deasă de afară, dar pașii încă i se mai auzeau în depărtare semn că mergea destul de apăsat. Pesemne discuția de la Aminia îl afectase cumva... Lisser nu se mișcă din loc decât în clipa în care nici pașii nu i se mai auzeau și asta pentru că nu dorea ca el să fie pricina întristării bunului său prieten Hart pe care tocmai ce îl regăsise. Între Lisser și Hart existase dintotdeauna o legătură puternică, o legătură care le permitea să se cunoască foarte bine unul pe celălalt și să comunice deschis nelăsând loc tainei între ei. Parcă nu ar fi vrut să se îndrepte către casă dar era târziu și îl aștepta o zi plină. Ajuns în fața ușii răsuci cheia oarecum temător, îi displăcea liniștea ce îl întâmpină din prag și îl însoții până în cameră. Capul îi vâjâia încă cutremurat de gânduri cu toate că ieșirea și aerul rece de afară îi prinseseră destul de bine. Aruncă o privire către mijlocul odaei pe a cărei dușumea zăceau încă manuscrisele sale. Toate erau începute dar apoi abandonate... Se prăbuși pe pat și închizând ochii pentru o clipă încerca să reflecte asupra situației în care se afla. În scurt timp reîntâlni tocmai starea care îl împinse afară din casă, iar simțea că se sufocă așa că dintr-o smuncitură scoase cravata de la gât pe care o aruncă pe fotoliu, lepădă apoi rând pe rând toate celelalte haine și lăsând capul pe pernă speră să adoarmă. Se foii preț de mai bine de jumătate de oră fără sorț de izbândă. Simțea prezența unui parfum ce nu îi dădea pace noapte de noapte. Se ridică și deschise larg ferestra în speranța că aerul proaspăt și rece îi vor fi de ajutor. Ridică privirea și rosti fără să vrea în șoaptă :
- "Trăim sub același cer..."

Cioburi de amintiri

sâmbătă, 29 decembrie 2012

  - La fel ca și mine venise în orașul ăsta plină de vise și speranțe. Era pregătită să lase trecutul în urmă și să-și clădească singură un viitor departe de țara ei pe care o iubea și ura  în același timp, lucru pe care eu aveam să-l descopăr doar cu timpul și...
  - Sayyid, să-mi fie cu iertare dar, trebuie să  închid! 
  -Ne dai afară Jud? Tocmai pe noi și taman acum când  își  începea povestea... stingând țigara nervos și uitându-se spre ceas se opri. Era 5:48 dimineața  în zi de duminică iar localul era nonstop doar vinerea și sâmbăta.
  -Cam temperamental domnule Hart cand vine vorba de poveștile altora de iubire, lucru pe care îl găsesc de altfel cam straniu la un om care afirmă cu tărie că nu poate iubii și care nu crede în iubire (zâmbind și căutând privirea lui Hart care îl evită uitându-se după Jud).
  -Are dreptate Jud e târziu ... și mâine, de fapt chiar azi la ora 11 trebuie să ajung la conferință dar îți promit  că nu îți voi rămâne dator cu un raspuns așa că propun să o amânăm pe altă zi. Ce spui amice ești de acord?
  -Sunt domnule Hart pentru că simt că am atins o coardă sensibilă și un suflet măcinat este suficient pentru o noapte. Te rog scuză-mi îndrăzneala de mai înainte! Promit să mă revanșez față de tine mâine seară când te aștept pe la mine la un pahar de brandy.
  -De venit voi veni cu cea mai mare plăcere dar fără brandy, cel puțin nu pentru mine. Eu nu mai beau alcool!
  -Asta îmi amintește de tine cel de acum să tot fie 4-5 ani ... da, da cam așa, nu ai vrut să pui gura pe alcool mai bine de jumătate de an! Erai recunoscut pentru fixațiile și încăpățânarea ta. Îmi amintesc și-acum că atunci când îți fixai ceva în minte nu te lăsai până nu duceai la bun sfârșit ce ți-ai propus și de multe ori strângeai o droaie de critici la adresa încăpățânării tale dar tu mergeai înaite plin de încredere! Ști, am admirat mereu asta la tine și mi-am dorit să pot fi și eu așa... Care era secretul tău?
  -Da eram... și nu e mare secret... la vremea respectivă mă lăsam ghidat de gândul că anumite defecte sunt necesare pentru existența individuală... apoi m-am lăsat păcălit de ideea că și mintea are o inimă cum și inima are o minte și asta a schimbat totul... se pare că aici drumurile noastre se despart pe mâine amice! Și să fi pregătit cu povestea să nu crezi că am să uit !!!
  -Noapte bună domnule Hart..! Pe mâine...



Layali

joi, 18 octombrie 2012

   -Jud adu te rog un ceai cât mai amar pentru amicul nostru să spună cu patimă ce are de spus și unul cât mai dulce pentru mine, asta așa, să nu mă amărăsc și eu.Amice eu unul nu văd de ce te tot agăți de adevăr când el nu ți-a adus decât nefericire! E un blestem ascultă la mine!
  - Au fost clipe în care și eu am gândit așa și sunt momente în care mă mai îndoiesc. Dar cred cu ardoare în adevăr, e în sângele meu! Așa am ajuns și la concluzia că este mai bine să fiu urât pentru ceea ce sunt decât să fiu iubit pentru ceea ce nu voi fi niciodată!
  -Fă-mă să înțeleg...ai părăsit-o tu pe ea sau ea pe tine???
  -Dragostea ne abandonase pe amândoi. Eu îmi pierdusem răbdarea de mult iar ea... ea uitase ce înseamnă iubirea adevărată. Asta a făcut ca povestea noastră de iubire să aibă un final nefericit. Cred că a fost o vreme în care amândoi știam asta dar, de dragul trecutului luptam pentru viitor. Eram orb atunci când venea vorba de ea și îmi construisem un întreg univers în jurul ei cum și ea ajunsese să îmi mulțumească pentru simplu fapt că m-a cunoscut. Trăiam unul pentru celălalt și ne bucuram de fiecare clipă în care ne puteam ține de mână, ne puteam săruta și eram recunoscători clipelor în care privirile noastre se întâlneau și nu ne doream ca ele să se mai termine... 
  - Atunci ce s-a întâmplat??!
  -Uitarea bunul meu prieten... uitarea. Ea și-a uitat iubirea iar eu, eu unul renunțasem să mai lupt.
  -Ia spune-mi că am și uitat să te întreb cine era "ea" cea care a fost și nu mai este?
  - O cheamă Layali...
 


Din adevăr...

luni, 15 octombrie 2012

  -Vezi tu Hart, eu scriu o carte...
  -Amice, știu că ne-am ghidat mereu amândoi după principiul că știința și virtutea sunt daruri mai mari decât noblețea și bogăția, dar nu văd cum ar putea așa ceva să te aducă la o stare ca aceea în care te aflasem! Nu se poate să fie doar atât, ultima oară când te-am văzut așa a fost atunci când l-ai pierdut pe...
  -  De ce trebuie să te grăbești? Ai promis că nu mă vei judeca de altfel! Da e mai mult...
  -Scuză graba mea de mai înainte, te rog continuă!
  - Ascultă-mă oricât ar părea nebunie cea ce voi spune e totuși nebunie cu tâlc. Atunci când ți-am răspuns ezitant cu da și nu a fost pentru că ambele variante erau în oarecare măsură corecte. Da Hart nu te-ai înșelat atunci când ai spus că e vorba de o femeie...
  -Ha-ha! Știam eu! "O, slăbiciune, numele tău e femeie!". Și din câte îmi dau seama ai și iubit-o altfel... stai acum realizez că ai spus că ambele variante erau corecte!Nu îmi spune că...
  -Da, am iubit-o! Și da, pentru mine a murit...
  -Curaj prietene! Șterge-ți ochii! Nu am știut, dar cum de s-a întâmplat? Dumnezeu să...
  -Nu Hart, nu ai înțeles, ea a murit dar doar pentru mine!
  -Acum înțeleg!Să înveţi a citi ce-ţi scrie iubirea care tace, şi să auzi cu ochii, astea nu le poate face decât gingaşul simţ al iubirii și tu bunul meu prieten știi prea bine că eu nu pot și nu vreau a iubi! Cunoști doar concepțiile mele despre femei și iubirea lor.Hai mai bine capul sus, înfrânge-ţi durerea, fii vesel de se poate, căci tot la zi ajunge şi cea mai lungă noapte! Vezi, știam eu ce știam când îți spuneam să nu cauți fară rost iubirea adevărată ! E un mit amice! Femeile știu prea bine asta și au perfecționat la rang de artă înșelătoria și minciuna! Vorba aia "Diavolul foloseşte şi Scriptura când vrea să-şi atingă scopul" așa și femeia cu farmecele ei te ademenește și te prinde în lanțuri. Ei vezi așa te vreau zâmbește fii puternic!
  -Zâmbesc Hart, zâmbesc! Nici nu bănuiești cât de tare mă amuză ce spui și cât de mult te înșeli. Puterea adevărată nu vine din ură sau răzbunare ci din adevăr...
 


Taclale și miros de fum

sâmbătă, 13 octombrie 2012

  - Marhaban sayyid ! Cu ce vă pot fi de folos (zâmbind)?
  - Jud văd că tot glumeață ai rămas. Hai stai lângă noi și încântă-ne cu șarmul tău!
  - M-aș fi alăturat cu plăcere dar nu se cuvine și în plus o glumă bună e plăcută ca parfumul unui trandafir, două glume sunt ca parfumul a doi trandafiri, trei glume ca parfumul a trei trandafiri, dar patru te asfixiază sau te adorm domnule Hart... tot ca de obicei?
   - Da Jud, mulțumim și te rog adu și o scrumieră pentru Hart.
   -Soarta unei glume depinde de urechea care o aude, nu de limba care o spune!Și o cafea dragă Jud, da o cafea neapărat! De fapt două, în seara asta amicul meu și cu mine avem multe de povestit. Am promis că te voi asculta fără să te judec și fără să mă îndoiesc de ceea ce îmi vei spune, de altfel la ce bun un prieten care să te cunoască așa cum ești dar să nu înțeleagă ce ai fost și să nu accepte ce ai devenit ? Din câte văd eu ceva te-a afectat destul de rău. Te știam de granit, pesemne așa cum am mai spus e una din două: ori ai pierdut pe cineva drag, ori e la mijloc vreo femeie!
  -Da...și nu...dar da.
  -Cum vine asta? Nu mă mai fierbe atât omule și adu lumină vorbelor tale! 
  -Cafeaua și narghileaua sayyid. Îndată am să mai aduc și alți cărbuni și scrumiera pentru domnul Hart. Dacă mai doriți ceva să îmi spuneți. 
  -Deocamdată atât Jud, te poți retrage, tocmai ce se pregătea amicul nostru să îmi destăinuie păsurile sale. Mulțumesc pentru scrumieră!
 


La Aminia

vineri, 12 octombrie 2012

În drum spre Aminia, Hart observă cum amicul său privi câteva clipe spre spitalul pe lângă care tocmai treceau și nu se putu abține:
  -Prietene ce e cu tine? Ori îți faci planuri de vacanță pe aici? dar zâmbetul lui Hart dispăru când gluma sa întâlni doar tăcerea. Ce e cu tine omule tu chiar nu mai știi de glumă? Nu-mi spune că te-ai supărat acum din nimic!
  -Nu Hart, doar că... am niște amintiri mai neplăcute legate de spitalul acesta. Cât despre șederea mea află că am petrecut o noapte aici și aș face orice să scap de amintirea asta neplăcută și încă alte câteva care mă leagă de el.
  -Atunci nu imi rămâne decât să sper că îmi vei povesti ce te frământă când ajungem la Aminia?
  -Cu o singură condiție domnule Hart!
  -Ascult.
  -Să nu mă judeci pentru cele ce ți le voi spune și nici o clipă să nu crezi că fabulez!
  -Mă jignești! Mereu am ascultat cu interes ce ai avut de spus așa cum ai făcut și tu. Vorba aia: "Peştii se prind cu undiţa, iar oamenii cu vorba."
Deschizând ușa de la Aminia, Hart făcu loc perdelei de fum să întâlnească ceața de afară într-un vârtej de aburi, mirosuri de tutun cu aromă de măr și mâncare orientală. Muzica arăbească îi întâmpinase încă din capul străzii iar localul arăta în ochii lor ca în prima zi în care i-au pășit pragul și-și depănau unul altuia amintiri, aventuri și verzi și uscate. Pentru alții era poate doar o bodegă ca oricare alta din orașul ăla, dar pentru Hart si amicul său avea farmecul ei. S-au așezat la aceiași masă, la locurile lor. Așa cum obișnuia de fiecare dată Hart își aprinse tacticos țigara apoi făcu un semn discret chelneriței să vină să le ia comanda.

 


Revedere...

  - Hei! Domnu' , dar incotro vă îndreptați așa abătut de nici nu vă mai recunoașteți vechile cunoștințe sau poate ați uitat prieteniile de demult?
Speriat, tresări și se întoarse către vocea din umbră:
  -Hart, bunul meu prieten, cum să te uit? Și tocmai pe tine?! Iartă-mă, eram doar puțin îngândurat...dar ia zi ce vânt sau dor nebun te aduce acasa?
 -Nu te știam de mincinos, dar fie și un lup mâcat de oaie. Cunosc privirea asta a ta, doar puțin îngândurat pe naiba, nu poate însemna decât două lucruri: ori s-a stins cineva drag ție, ori e vorba de o femeie! Cum văd eu lucrurile nu sunt așa de simple pe cât ai vrea tu să le faci să pară. Hai spune-i amicului tău ce te-a împins în miez de noapte să umblii așa constrâns de gânduri?
  -Nimic...
  -Cum nimic? Nimicul acesta la tine e mereu mai mult decât ceva! Poți tu zâmbi și iar zâmbi mișel, să încerci să ascunzi ce crezi că e de ascuns,  dar chiar crezi că mă vei putea păcăli cu ceea ce e doar o umbră a zâmbetului tău??? Hai nu mă supăra și povestește-mi mai bine la o narghilă ce te frământă.
  -Hart amince văd că nu-mi oferi ocazia de a mă sustrage unor astfel de îndatoriri.  La vechiul nostru local atunci. Cum spuneai tu mereu: "Este rău să avem vicii, însă este și mai rău să trăim fără ispite!".
  -Așa mi te aduc aminte!Bravo, vezi încet, încet mai cobori și tu printre noi pământenii de rând și-ți amintești că ai și tu un suflet care are necesitățile sale! 
Zicând acestea porniră amândoi pe străduța îngustă mărginită de casele bătrânești lăsate în paragină și care zăceau gata să cadă. În tăcerea noptii pașii li se auzeau ritmic pe caldarâm până în depărtare. Se anunța o noapte albă presărată cu depănări de amintiri în fum de narghilea și cafele...



Un inceput...

miercuri, 14 decembrie 2011

   John zace în braseria hotelului, liniştit, dormind. Pe canapea, aproape de recepţie, la fel de liniştită mai sforăie din când în când recepţionera. E ora 3:18 minute şi aceiaşi durere nepăsătoare mă chinuie. Oare va pleca?Nu, asta nu! În nici un caz... nu pot să respir fără ea...Şi totuşi...Liftul coboară şi din el iese grăbită o "damă de companie" de la domnul Viorel, client fidel conform spuselor lui John. Cel puțin cei ca el lasă acolo un bacșiș...
Liniştea se lasă din nou pe holul luminat doar de spoturile de la recepţie. Trebuie să îmi adun gândurile, trebuie să existe o soluţie...mereu trebuie să fie o scăpare, o cale de ieşire...doar am trecut prin atâtea împreună...şi pentru ce toate aceste nebunii dacă nu pentru a fi împreună... Trebuie să îi spun...Dar cum, şi când...? Nu am minţit-o niciodată. Eu chiar o iubesc! Am lăsat tot ce am avut pentru ea... Când îmi aduc aminte prin câte am fost nevoiţi să trecem...Vreau să adormă iar uşor lângă mine... Am sperat  mereu că timpul va fi de partea mea. Acum mi-a devenit cel mai mare dușman...Pff că tot vorbeam de timp e deja 4:10. Nu mai e mult până la schimbul de tură, și parcă azi totuși aș vrea ca el să-nghețe.