Se afișează postările cu eticheta La Aminia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta La Aminia. Afișați toate postările

Taclale și miros de fum

sâmbătă, 13 octombrie 2012

  - Marhaban sayyid ! Cu ce vă pot fi de folos (zâmbind)?
  - Jud văd că tot glumeață ai rămas. Hai stai lângă noi și încântă-ne cu șarmul tău!
  - M-aș fi alăturat cu plăcere dar nu se cuvine și în plus o glumă bună e plăcută ca parfumul unui trandafir, două glume sunt ca parfumul a doi trandafiri, trei glume ca parfumul a trei trandafiri, dar patru te asfixiază sau te adorm domnule Hart... tot ca de obicei?
   - Da Jud, mulțumim și te rog adu și o scrumieră pentru Hart.
   -Soarta unei glume depinde de urechea care o aude, nu de limba care o spune!Și o cafea dragă Jud, da o cafea neapărat! De fapt două, în seara asta amicul meu și cu mine avem multe de povestit. Am promis că te voi asculta fără să te judec și fără să mă îndoiesc de ceea ce îmi vei spune, de altfel la ce bun un prieten care să te cunoască așa cum ești dar să nu înțeleagă ce ai fost și să nu accepte ce ai devenit ? Din câte văd eu ceva te-a afectat destul de rău. Te știam de granit, pesemne așa cum am mai spus e una din două: ori ai pierdut pe cineva drag, ori e la mijloc vreo femeie!
  -Da...și nu...dar da.
  -Cum vine asta? Nu mă mai fierbe atât omule și adu lumină vorbelor tale! 
  -Cafeaua și narghileaua sayyid. Îndată am să mai aduc și alți cărbuni și scrumiera pentru domnul Hart. Dacă mai doriți ceva să îmi spuneți. 
  -Deocamdată atât Jud, te poți retrage, tocmai ce se pregătea amicul nostru să îmi destăinuie păsurile sale. Mulțumesc pentru scrumieră!
 


La Aminia

vineri, 12 octombrie 2012

În drum spre Aminia, Hart observă cum amicul său privi câteva clipe spre spitalul pe lângă care tocmai treceau și nu se putu abține:
  -Prietene ce e cu tine? Ori îți faci planuri de vacanță pe aici? dar zâmbetul lui Hart dispăru când gluma sa întâlni doar tăcerea. Ce e cu tine omule tu chiar nu mai știi de glumă? Nu-mi spune că te-ai supărat acum din nimic!
  -Nu Hart, doar că... am niște amintiri mai neplăcute legate de spitalul acesta. Cât despre șederea mea află că am petrecut o noapte aici și aș face orice să scap de amintirea asta neplăcută și încă alte câteva care mă leagă de el.
  -Atunci nu imi rămâne decât să sper că îmi vei povesti ce te frământă când ajungem la Aminia?
  -Cu o singură condiție domnule Hart!
  -Ascult.
  -Să nu mă judeci pentru cele ce ți le voi spune și nici o clipă să nu crezi că fabulez!
  -Mă jignești! Mereu am ascultat cu interes ce ai avut de spus așa cum ai făcut și tu. Vorba aia: "Peştii se prind cu undiţa, iar oamenii cu vorba."
Deschizând ușa de la Aminia, Hart făcu loc perdelei de fum să întâlnească ceața de afară într-un vârtej de aburi, mirosuri de tutun cu aromă de măr și mâncare orientală. Muzica arăbească îi întâmpinase încă din capul străzii iar localul arăta în ochii lor ca în prima zi în care i-au pășit pragul și-și depănau unul altuia amintiri, aventuri și verzi și uscate. Pentru alții era poate doar o bodegă ca oricare alta din orașul ăla, dar pentru Hart si amicul său avea farmecul ei. S-au așezat la aceiași masă, la locurile lor. Așa cum obișnuia de fiecare dată Hart își aprinse tacticos țigara apoi făcu un semn discret chelneriței să vină să le ia comanda.