Sofia s-a îngălbenit toată la auzul rafalelor de mitralieră și cuprinzându-mă în brațe începuse să plangă. Tremura toată. Mă privea cu ochii înlăcrimați și strangându-mi mâna îmi spuse:
- A început... Te rog ia-mă cu tine! Stan, eu te iubesc! Te rog ia-mă cu tine...
Eu, buimăcit de cele ce se petreceau în jur dar mai ales de mărturisirea ei, mă pierdusem cu totul. Mixtura de sentimente ce mă-ncercau mă copleșise. Nu știam pe atunci ce îmi făcuse inima să se zbată mai tare, ea sau teama de cele ce se petreceau nu departe de noi. Acum aș putea spune sigur că ea se făcea responsabilă de acest lucru și nu frica. M-am lăsat dus de val, am strâns-o puternic la piept și sărutându-i buzele dulci și moi i-am spus:
-Și eu te iubesc copile! Zâmbetul tău e tot ce îmi doresc, dar cum să te iau cu mine? Cum rămâne cu tatăl tău?
-Nu știu, dar trebuie... în zilele în care nu te văd simt cum mă sufoc, inima mea nu e întreagă dacă nu ești tu! Crede-mă nu e nici un joc, nu pot trăi fără tine! Cu tata cum să rămână? Nu vezi că nici nu-i pasă de mine. Aburii alcoolului și lăcomia l-au orbit atât de bine căci nici nu o să observe decât atunci când va fi prea târziu că eu nu mai sunt...
- Dar nu pot risca să te pun în pericol, grănicerii au primit ordin să tragă în oricine se va apropia de frontieră! Și acum că te-am găsit nu vreau să te pierd!
- Stan dacă mă lași aici mă vei pierde...
Atunci i-am spus să îmbrace repede niște haine mai adecvate pentru fuga noastră și apropiindu-mă de masa de joc i-am șoptit căpitanului Sagacity ce aveam de gând. Mușcându-și buzele mă privii inițial cu asprime dar apoi zâmbind pe sub mustăți îmi zise:
- Dacă în seara asta tot ai avut tu mână cea mai bună și ai luat marele pot, lasă-mă o clipă să-mi oblojesc orgoliul rănit recuperând tot ce am "investit" până acum în buzunarele calicului de Bolșev și să-ți strâng de-un dar de nuntă.
Zis și făcut, Sagacity a câștigat rapid fiecare mână și profitând de o clipă de neatenție a celor de la masă care închinau pahar după pahar de vodka ne-am strecurat toți trei și am încercat să ne facem nevăzuți în pădurea din apropiere. Pe măsura ce ne depărtam de Bolșev și ne apropiam de frontieră auzeam din ce în ce mai clar țipete îngrozitoare întretăiate de țăcănitul mitralierelor. În noaptea aceea un grup de oameni, majoritatea bărbați, dar și bătrâni, femei și copii au încercat să treacă râul, însă grănicerii îi pândiseră și acum trăgeau din plin în carne vie fără pic de milă și cădeau secerați și tineri și bătrâni și copii înroșind pământul. Ne aflam de acum la cinci pași de plută când am observat că rafalele unei mitraliere se îndreptă spre noi așa că i-am împins pe amândoi pe ea. Un fior mă cuprinse și am simțit o împunsătură arzătoare în umărul stâng și în piept, apoi doar răcoare și m-am prăbușit lângă ei pe plută...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu