Mărturisirea Sofiei

luni, 15 aprilie 2013


  Într-o noapte de vară când jocul și vremea erau mai înfierbântate m-a urmat ca de obicei pe verandă. Îmi amintesc și acum, atât de clar, era o noapte frumoasă, senină cu cerul înstelat și lună plină, dar ea era și mai frumoasă. O fixam fără să vreau cu privirea și ca și cum aș fi citit dintr-o carte o priveam discret de sus și până jos. Mă fermecase mai mult decât misterul nopții. O privisem atât de intens și pătrunzător încât îi puteam desena  în gând fiecare linie a trupului până la cel mai mic detaliu și făr' de urmă de greșeală. Mă fascina. Era perfectă! O fată frumoasă, într-o rochie lungă de un albastru azuriu așezată pe trup, a cărei pași erau singurul sunet pe care îl puteam auzi, cu brațele goale și umerii acoperiți doar de părul ei lung auriu, stătea acum rezemată de un perete în apropierea mea frământându-și mâinile subțiri și albe ca de zână. Purta în jurul gâtului ei lung și catifelat un lănțișor cu pandantiv de argint de formă hexagonală ce se oprea deasupra pieptului. Îi simțeam parfumul delicat și insistent de lăcrămioare, și acum parcă îl simt... Eram vrăjit de tăcerea ei, simțind în înfiorarea ce o cuprinse că dorea să îmi vorbească, dar din nu știu ce motive timiditatea o împiedicase și aștepta parcă să rup eu tăcerea. Acum ea mă privea dârz și fix. Așa că am îndrăznit:
  - Nu păreți o admiratoare a jocului de cărți.
Tresărind ușor, parcă luată prin surprindere, îmi răspunse totuși promt și zâmbitoare mulțumită că tăcerea fusese ruptă, cu glasul ei dulce:
-  Nu, nu sunt nici câtuși de puțin încântată de el. Dar dumitale? Și ridicânduși capul îi puteam zări acum o licărire ușoară în privirea-i arzătoare. 
- Nici mie nu îmi face plăcere. Dar trebuie să-l însoțesc pe domnul căpitan. Știți, el vine aici mai mult pentru dumneavoastră!
 Întorcând capul și privind către cerul înstelat, vizibil deranjată de o parte a răspunsului meu mă întrebă rugător și pe un alt ton :
- Dar tu de ce te aflii aici...? De ce vi dacă nu îți place...? Și-și aținti privirea adânc în ochii mei.
- Păi doar ce v-am spus eu vin pentru domnul căpitan. El vă...
- De ce te joci cu mine Stan? Tu ști că nu îmi pasă de sentimentele lui față de mine. Dacă nu m-ar aduce tata aici forțat nici nu aș fi venit... dar pentru tine vin aici de atâta timp și suport toate mojiciile îngâmfatului de Sagacity și tu doar te joci cu mine... uneori nici nu îmi vorbești deși vâd cum mă privești...
- Nu mă joc Sofia... dar ce ai putea tu să găsești la un simplu jandarm ca mine. Unul care a mai fost căsătorit de două ori și pe care îl așteap6 copii acasă? Pe când căpitanul ar putea să te facă fericită să îți ofere atâtea și...
- Asta crezi tu despre mine Stan?și pe obrazul ei alb se prelinseseră lacrimi cristaline. Crezi că sunt asemeni domnișoarelor care visează călătorii alături de domni generoși și care sunt dispuse să-și vândă tinerețea și fericirea vieții pentru câteva clipe de plăcere? Atât de superficială mă vezi? Spune-mi Stan, spune-mi adevărul... de ce te temi să fi fericit?
- Când ai suferit destul îți vine greu să mai crezi în fericire... În plus ti-am spus eu sunt simplu și...
- Ascultă-mă Stan... eu am învățat destul de repede deși sunt încă tânără că trebuie să cunoști omul și nu funcția pe care o ocupă. Lipsește-l de frumusețe și avuție, și atunci gol fiind se va afla cu adevărat în fața ta și nepurtând nici o mască își va arăta adevăratul chip!
- Sofia să-i spui cuiva că nu îl iubești e dureros, dar să îi dai speranțe false cum că l-ai iubi e și mai rău! Acum cine se joacă...?
 -Stan eu...
Răspusul ei însă se opri brusc căci din apropiere se auziră mai multe focuri de armă...   
    
 

 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu