Reflexiuni

  Era trecut de ora 4 dimineața și Hart rătăcea pe străzi în căutarea unei himere. Sub luna plină și împietrită își asculta pașii apăsați parcă de atâta îngrijorare. Urmărea atent jocul umbrei sale ce-și tot schimba poziția și dimensiunile în funcție de  iluminatul stradal. Știa că nu îl va găsi pe Lisser decât atunci când el va dori să fie găsit, dar asta nu îl împiedica să-și încerce norocul. Starea în care îi aflase pe domnul și doamna Goodman, figurile lor schimonosite de durere și ultimele cuvinte din scrisoare îi răscoleau sufletul și mintea. Cum ar fi putut el închide fie și un singur ochi știind că viața amicului său e în primejdie. Și pentru ce ? Sau mai bine spus pentru cine? Acum și el părea să se agațe de aceleași întrebări care îl bântuiau și pe bătrân. Și oare ce vroia Lisser să spună prin acel ultim rând "Azi nu îmi doresc de la voi decât o zi fără lacrimi..." ? Și cine era această "Circe" care nu se mulțumise doar cu sufletul bietului om, și acum îi furase și mințile și ultimul strop de rațiune și asta fără pic de remușcare? Să-i fie atât de indiferentă soarta unui om ce pretinde că și-ar vinde sufletul de bună voie pentru fericirea ei ... ? În fapt ce făcuse Layali să merite o iubire ca aceia pe care i-o purta Lisser? Oare ea îi cunoștea soarta și chinurile prin care acesta trecea? Și dacă da cum putea să asiste nepăsătoare când toate lucrurile prevesteau o nenorocire. De altfel chiar dacă nu l-ai fi cunoscut pe Lisser intim ar fi fost de ajuns să îl privești în ochi și ai fi înțeles că e un om bun și cu totul diferit de societatea din care face parte, un om cu un suflet mare. El, Hart îi prevăzuse un destin măreț, dar cumva pe drumul vieții Lisser pățise ceva, iar acum era de datoria lui să desfacă ițele acestui mister. Dacă ar avea măcar un punct de plecare, sau orice alt indiciu ...

  - Desigur! spuse Hart cu voce tare și porni în goană în josul străzii.

O zi fără lacrimi ...

  Trecuseră aproape două luni de la ultima vizită a lui Hart și în tot acest timp el nu reușise să înțeleagă de ce Lisser se încăpățânase să aleagă această cale ce îi prevedea doar sfârșitul. Azi mai mult ca niciodată  vroia să obțină un răspuns. Porni cu pași repezi prin ploie și oprindu-se în dreptul unui taxi urcă în el și porni spre casa lui Lisser. Încă ploua puternic iar cerul era acoperit în totalitate de nori gri ca de plumb. Pe Hart îl încerca acum un sentiment greu, parcă simțea că ceva rău avea să se întâmple. Ajuns în fața casei lui Lisser aproape că era să și uite să plătească taxiul și urcă apoi grăbit toate scările și bătu nerăbdător la ușă. Îl întâmpină doamna Hoffen care izbucni direct în plâns. Era galbenă toată la față și cearcăne adânci îi pătau chiar și obrazul, avea figura unui om foarte bonlav. Încerca să îi explice ceva lui Hart dar lacrimile care îi înecau fiecare cuvânt nu o lăsau să o facă. În cele din urmă îi întinse o hârtie ce părea a fi o scrisoare și așezandu-se cu capul pe brațe în fotoliu începu să plângă și mai tare. Domnul Goodman, pe care Hart aproape nu îl observase, zăcea și el în alt fotoliu, slab și palid ca o mică figurină de ceară. Se uită cu greu la Hart și cu vocea tremurată rosti doar atât :
  - De ce ? De ce a făcut asta ... A plecat și nici pastilele nu și le-a luat cu el ... Pentru ce toate astea ...?
Un fior rece îi străbătu întreg corpul lui Hart care acum înțelegea durerea bătrânilor părinți. Teama sa că ceva rău avea să se întâmple se adeverise. Motivul pentru care Lisser fugise așa bonlav de acasă era evident, dar sunt lucruri pe care inima unui părinte sau a unei mame nu le va înțelege niciodată. Dar ce era de făcut? Desigur poate acea bucată de hârtie din mâinile sale poate dezvălui ceva din toată povestea asta nenorocită și așa el Hart ar putea cumva să fie de ajutor.

  "Bunul meu Hart,
 Știu că în aceste clipe mă judeci aspru, și poate că merit ... Dar tu prietenul meu drag, tu ai visat vreodată atât de frumos încât să nu îți mai dorești să te trezești? Eu da. Și apoi ți s-a întâmplat vreodată ca acel vis să se îndeplinească și să nu îți mai dorești să dormi pentru a-ți trăi visul clipă de clipă? Mie da !  Apoi totul mi-a fost răpit într-o secundă fără ca eu să pot face altceva decât să asist neputincios, iar cuvintele sacre s-au transformat în fum și praf doar într-o noapte! Nu știu să iubesc prea bine, și mult timp nu am putut iubi ... Dar pe ea, pe ea am iubit-o prea mult!!!!  Întotdeauna am crezut că cel mai greu îmi va fi dacă o pierd ... dar cel mai greu a fost să o văd nefericită. Chiar dacă încerci din răsputeri să ți pe cineva lângă tine asta nu înseamnă că îl poți face să te iubească ... iar unul din noi trebuia să își găsească fericirea! Așa că eu am ales să renunț la fericirea mea pentru zâmbetul ei ... Doar că fericirea mea era ea ...Layali. Azi nu îmi doresc de la voi decât o zi fără lacrimi..."