Trecuseră aproape două luni de la ultima vizită a lui Hart și în tot acest timp el nu reușise să înțeleagă de ce Lisser se încăpățânase să aleagă această cale ce îi prevedea doar sfârșitul. Azi mai mult ca niciodată vroia să obțină un răspuns. Porni cu pași repezi prin ploie și oprindu-se în dreptul unui taxi urcă în el și porni spre casa lui Lisser. Încă ploua puternic iar cerul era acoperit în totalitate de nori gri ca de plumb. Pe Hart îl încerca acum un sentiment greu, parcă simțea că ceva rău avea să se întâmple. Ajuns în fața casei lui Lisser aproape că era să și uite să plătească taxiul și urcă apoi grăbit toate scările și bătu nerăbdător la ușă. Îl întâmpină doamna Hoffen care izbucni direct în plâns. Era galbenă toată la față și cearcăne adânci îi pătau chiar și obrazul, avea figura unui om foarte bonlav. Încerca să îi explice ceva lui Hart dar lacrimile care îi înecau fiecare cuvânt nu o lăsau să o facă. În cele din urmă îi întinse o hârtie ce părea a fi o scrisoare și așezandu-se cu capul pe brațe în fotoliu începu să plângă și mai tare. Domnul Goodman, pe care Hart aproape nu îl observase, zăcea și el în alt fotoliu, slab și palid ca o mică figurină de ceară. Se uită cu greu la Hart și cu vocea tremurată rosti doar atât :
- De ce ? De ce a făcut asta ... A plecat și nici pastilele nu și le-a luat cu el ... Pentru ce toate astea ...?
Un fior rece îi străbătu întreg corpul lui Hart care acum înțelegea durerea bătrânilor părinți. Teama sa că ceva rău avea să se întâmple se adeverise. Motivul pentru care Lisser fugise așa bonlav de acasă era evident, dar sunt lucruri pe care inima unui părinte sau a unei mame nu le va înțelege niciodată. Dar ce era de făcut? Desigur poate acea bucată de hârtie din mâinile sale poate dezvălui ceva din toată povestea asta nenorocită și așa el Hart ar putea cumva să fie de ajutor.
"Bunul meu Hart,
Știu că în aceste clipe mă judeci aspru, și poate că merit ... Dar tu prietenul meu drag, tu ai visat vreodată atât de frumos încât să nu îți mai dorești să te trezești? Eu da. Și apoi ți s-a întâmplat vreodată ca acel vis să se îndeplinească și să nu îți mai dorești să dormi pentru a-ți trăi visul clipă de clipă? Mie da ! Apoi totul mi-a fost răpit într-o secundă fără ca eu să pot face altceva decât să asist neputincios, iar cuvintele sacre s-au transformat în fum și praf doar într-o noapte! Nu știu să iubesc prea bine, și mult timp nu am putut iubi ... Dar pe ea, pe ea am iubit-o prea mult!!!! Întotdeauna am crezut că cel mai greu îmi va fi dacă o pierd ... dar cel mai greu a fost să o văd nefericită. Chiar dacă încerci din răsputeri să ți pe cineva lângă tine asta nu înseamnă că îl poți face să te iubească ... iar unul din noi trebuia să își găsească fericirea! Așa că eu am ales să renunț la fericirea mea pentru zâmbetul ei ... Doar că fericirea mea era ea ...Layali. Azi nu îmi doresc de la voi decât o zi fără lacrimi..."
- De ce ? De ce a făcut asta ... A plecat și nici pastilele nu și le-a luat cu el ... Pentru ce toate astea ...?
Un fior rece îi străbătu întreg corpul lui Hart care acum înțelegea durerea bătrânilor părinți. Teama sa că ceva rău avea să se întâmple se adeverise. Motivul pentru care Lisser fugise așa bonlav de acasă era evident, dar sunt lucruri pe care inima unui părinte sau a unei mame nu le va înțelege niciodată. Dar ce era de făcut? Desigur poate acea bucată de hârtie din mâinile sale poate dezvălui ceva din toată povestea asta nenorocită și așa el Hart ar putea cumva să fie de ajutor.
"Bunul meu Hart,
Știu că în aceste clipe mă judeci aspru, și poate că merit ... Dar tu prietenul meu drag, tu ai visat vreodată atât de frumos încât să nu îți mai dorești să te trezești? Eu da. Și apoi ți s-a întâmplat vreodată ca acel vis să se îndeplinească și să nu îți mai dorești să dormi pentru a-ți trăi visul clipă de clipă? Mie da ! Apoi totul mi-a fost răpit într-o secundă fără ca eu să pot face altceva decât să asist neputincios, iar cuvintele sacre s-au transformat în fum și praf doar într-o noapte! Nu știu să iubesc prea bine, și mult timp nu am putut iubi ... Dar pe ea, pe ea am iubit-o prea mult!!!! Întotdeauna am crezut că cel mai greu îmi va fi dacă o pierd ... dar cel mai greu a fost să o văd nefericită. Chiar dacă încerci din răsputeri să ți pe cineva lângă tine asta nu înseamnă că îl poți face să te iubească ... iar unul din noi trebuia să își găsească fericirea! Așa că eu am ales să renunț la fericirea mea pentru zâmbetul ei ... Doar că fericirea mea era ea ...Layali. Azi nu îmi doresc de la voi decât o zi fără lacrimi..."
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu