Caporalul părăsi cortul căpitanului Sagacity îngândurat și rușinat de infantilitatea de care dăduse dovadă în fața căpitanului, a ofițerilor dar și a întregii companii. Nici el nu își înțelegea prea bine acea izbucnire pe care hotărî să o treacă repede în contul caniculei și a stresului acumulat în așteptarea ordinului de atac. Dealtfel entuziasmul acesta era specific tuturor tinerilor care își doreau o ascensiune cât mai rapidă în rândul cadrelor militare iar el nu era o excepție. Trebuia să dreagă cumva situația jenantă în care se vârâse singur în așa fel încât să nu scadă nici în ochii superiorilor dar nici în cei ai soldaților. Se îndreptă spre Stan care rămase pironit sprijinindu-se de teiul bătrân și cu privirea ațintită spre râu. Inițial caporalul plănuise să abordeze problema pe un ton grav și cu un aer de superioritate și asta ca nu cumva autoritatea sa să aibă de suferit, iar scuzele erau din capul locului excluse, dar ceva din privirea lui Stan îi zădărnicii planul. Nu reușea să înțeleagă cum un om așa simplu ca Stan reușea să impună respect fără să scoată măcar o vorbă. Tăcerea lui, simplitatea și modestia sa reușeau cumva să treacă peste barierele gradelor și îi ofereau o aură de nobilitate dezarmantă. Abia acum realiză caporalul Vernal vorbele căpitanului când acesta îi spuse că omul din fața sa își poartă gradele în suflet. Hotărî să schimbe tactica și cu un ton calm și apăsat zise:
-Soldat Stan! În jumătate de ceas te prezinți la mine în cort! Și voi ce vă holbați așa? Nu aveți de săpat la niște tranșee?
Nemulțumiți parcă de un așa deznodământ mult prea vag pentru gusturile lor soldații plecară fiecare în treaba lor bombănind câte o injurie ba la adresa războiului, ba legate de zăpușeala pe care erau nevoiți să o suporte știind ca la numai o aruncătură de băț era râul de care nu se puteau atinge, și o baie ar fi fost numai bună să îndepărteze praful gros de pe fețele arse și glodul de pe cizme.
Jumătatea de oră trecu și Stan se prezentă în cortul caporalului. Expresia feței sale nu trăda nimic. Părea gol și așa se și simțea. Privindu-l atent Vernal îl invită să ia un loc:
-Ascultă soldat, trage scaunul ala că noi doi avem de povestit. Se pare că domnul căpitan Sagacity te privește cu multă admirație și recunosc că și eu am început să-i împărtășesc părerea sa bună despre tine acum că am aflat că ai mână grea (și zâmbi). Uite cum văd eu lucrurile: proces verbal aș putea să îți întocmesc cu multă ușurință și pedeapsa ar fi gravă și garantată, însă la recomandarea căpitanului aș putea să închid ochii cu o condiție. Ba mai mult de atât! O parte din povestea ta am aflat-o de la domnia sa și aș vrea să o aflu în totalitate. În schimbul poveștii tale și dacă mă va mulțumii te-aș putea trimite acasă la copiii tăi trecând în raport de exemplu că ai fost rănit de vreun glonț rătăcit.
-Să nu vă fie cu supărare domnule caporal, dar eu am altă rugăminte... Nu mă jigniți lepădându-vă așa de mine. Și-apoi, mi-ar crăpa obrazul de rușine să mă dau lovit și să plec acasă la copilașii mei să-i mint, nu i-aș mai putea privi în ochi. Nu vreau să mor un laș la bătrânețe, mai bine cum v-am spus treceți-mă în linia întâi! Vreau să trec primul râul!
-Ce e cu tine soldat? Așa de mult îți dorești moartea? Eu îți ofer o șansă la viață, o șansă să te întorci când mai curând la familie și tu dai cu piciorul la ceva pentru care alții...
-Eu nu sunt alții și nici nu vreau a fi domnu caporal. Nu caut glorii mincinoase și nici războiul asta ca și cearta nu îmi face plăcere. Dar vreau să fiu printre primii ce trec în partea cealaltă.Trebuie! Și nu vă faceți griji pentru copiii mei căci nu mi-e scris să mor pe front!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu