Povestea lui Stan

- Greu cu tine soldat... încăpățânat până la Dumnezeu! Văd că o ții una și bună cu linia întâi. Auzi tu nu te temi chiar deloc de moarte? Nu te temi de judecata de apoi pentru cele săvârșite aici pe front?
- Sincer domnule caporal...Nu! Acum nu mă mai tem.
- Blasfemie! Cum să nu fi om cu frica lui Dumnezeu?!
- Domnule caporal Vernal să-mi fie cu iertare, dar eu sunt un om ce spune lucrurilor pe nume căci nu-mi place minciuna. Ce căutați pe front?! E prima dumneavoastră participare la luptă să-nțeleg? Blasfemie spuneți? Să știți că în anumite circumstanțe blasfemiile oferă un ajutor refuzat chiar și la rugăciune. Pe vreme de război religiile se schimbă, oamenii se nasc și mor și nu există leac pentru asta.

- Nu prea te atrag cele sfinte? Nu ești credincios ?

- Toată lumea trebuie să creadă în ceva! Eu cred în adevăr și în bunătatea oamenilor! Dar acum că am pierdut-o pe ea... doar pentru copii ...

- Soldat hai să nu mai lungim vorba. Spune-mi te rog ce avea muierea asta a ta așa de deosebit că de la domnul căpitan am înțeles că ai mai avut două neveste dar din câte văd nu le-ai prețuit la fel de mult.

- Nu domnule caporal, și nu mi-e rușine să recunosc! Doar ea a reușit să mă facă să mă simt în același timp atât de insignifiant dar și cel mai important lucru în viață. Pe ea am iubit-o cu adevărat!

- De ce? 

- Lângă ea am trăit cea mai frumoasă poveste de iubire! M-a învățat că iubirea este cea mai puternică forță din lume și acum drept dovadă, acum că nu mai este, eu nu mă mai tem de nimic, sunt gol și nu mai pot iubi vreodată! În urmă cu 3 ani când serveam ca jandarm, nu departe de locul unde ne aflăm, împreună cu domnul căpitan Sagacity am trecut râul la rugămintea dumnealui pe o plută improvizată la adăpostul nopții. Mulți treceau astfel vama pentru a face contrabandă, dar noi așa cum spunea domnul căpitan aveam o cauză nobilă. 

- Mai făcut curios? Ce cauză?

- O chema Sofia!