Străinul

 

  - Ascultă soldat Stan, să spunem că în clipa în care se dă ordinul de atac tu te vei afla deja în linia întâi, așa cum văd că îți dorești, și inamicul stând ascuns după tufiș, în copac, în buncăr sau unde mama lor le-ar fi trecând prin cap să se pitească trage primul și te răpune. Cine o să aibă grijă de micuțul Peter?

  - Când am plecat de acasă i-am făcut două promisiuni Sofiei. Prima că nu voi pieri pe front, și a doua că îi voi recupera medealionul pierdut! De micuțul Peter au grijă acum frații lui mai mari și rudele, în plus cum aș mai putea eu să fiu răpus când sufletul meu s-a stins odată cu ea?

Un copilaș cu ochii mari, căprui, cu părul negru ondulat, se juca în frunzele așternute în curte amuzându-se copios atunci când vântul rătăcitor le pornea în dans cu suflarea sa, când un străin deschise poarta și înaintă spre el cu pași pierduți, triști și plini de dor. Pășea ușor prin covorul de frunze înroșite sub privirea încruntată de mirare a micuțului și oprindu-se în dreptul lui se lăsă pe vine și-l întrebă cu ochii înlăcrimați și rugători:

  -De-a cui ești mă țâncule și cum te cheamă?

  -Peter, a lui tata Stan!   

Străinul îl îmbrățișă cu foc, îi șterse obrăjorii roșii de urme de praf și năsucul umed, îi sărută fruntea și îi puse în jurul gâtului un medalion cu lanț de argint spunând mândru cu glas tremurat:

  -Băiatu' tatii ...  și îi luă mânuța în mâna sa și porni spre casă.

Bunicul mi-a spus că moșu' meu Stan ar fi trecut într-adevăr chiar primul râul și desprinzându-se de companie l-ar fi căutat și găsit pe căpitanul Bolșev și l-ar fi împușcat revendicând asfel răzbunare pentru Sofia dar și medalionul. Cât despre soarta soției sale străbunicul a crezut mereu că o răceală ar fi răpus-o însă adevărul avea să iasă la iveală după 60 de ani, atunci când s-a stins și el la venerabila vârstă de 92 de ani, când la rugămitea lui de a fi îngropat unde a fost și ea, străbunica a fost dezgropată și printre oasele ei au fost găsite și cele a unui copilaș nenăscut, rod al iubirii lor. El, de la întoarcerea sa de pe front nu a mai fost zărit zâmbind, din spusele sătenilor și alor mei decât în preajma copiilor săi pe care i-a crescut singur nemaiavând ochi și pentru o altă femeie."

  Hart terminase acum prima povestire din jurnalul lui Lisser și era nedumerit cum de în urma unui așa exemplu de voință el era dispus să renunțe la cel mai de preț dar, așa că se hotărâse ca a doua zi să îi facă o nouă vizită din care spera să obțină atât mai multe răspunsuri cât și rezultate în ceea ce privea condiția prietenului său.