Revedere...

  - Hei! Domnu' , dar incotro vă îndreptați așa abătut de nici nu vă mai recunoașteți vechile cunoștințe sau poate ați uitat prieteniile de demult?

Speriat, tresări și se întoarse către vocea din umbră:

  -Hart, bunul meu prieten, cum să te uit? Și tocmai pe tine?! Iartă-mă, eram doar puțin îngândurat...dar ia zi ce vânt sau dor nebun te aduce acasa?

 -Nu te știam de mincinos, dar fie și un lup mâcat de oaie. Cunosc privirea asta a ta, doar puțin îngândurat pe naiba, nu poate însemna decât două lucruri: ori s-a stins cineva drag ție, ori e vorba de o femeie! Cum văd eu lucrurile nu sunt așa de simple pe cât ai vrea tu să le faci să pară. Hai spune-i amicului tău ce te-a împins în miez de noapte să umblii așa constrâns de gânduri?

  -Nimic...

  -Cum nimic? Nimicul acesta la tine e mereu mai mult decât ceva! Poți tu zâmbi și iar zâmbi mișel, să încerci să ascunzi ce crezi că e de ascuns,  dar chiar crezi că mă vei putea păcăli cu ceea ce e doar o umbră a zâmbetului tău??? Hai nu mă supăra și povestește-mi mai bine la o narghilă ce te frământă.

  -Hart amince văd că nu-mi oferi ocazia de a mă sustrage unor astfel de îndatoriri.  La vechiul nostru local atunci. Cum spuneai tu mereu: "Este rău să avem vicii, însă este și mai rău să trăim fără ispite!".

  -Așa mi te aduc aminte!Bravo, vezi încet, încet mai cobori și tu printre noi pământenii de rând și-ți amintești că ai și tu un suflet care are necesitățile sale! 

Zicând acestea porniră amândoi pe străduța îngustă mărginită de casele bătrânești lăsate în paragină și care zăceau gata să cadă. În tăcerea noptii pașii li se auzeau ritmic pe caldarâm până în depărtare. Se anunța o noapte albă presărată cu depănări de amintiri în fum de narghilea și cafele...