Secretul lui Lisser

  Hart nu își mai văzuse niciodată amicul într-o stare atât de deplorabilă și făcându-și griji se prefăcu că plecă așteptând ca acesta să adoarmă. Nu suporta să îl vadă așa și era hotărât să afle adevărul care îl chinuia pe Lisser. Vrând să își mai omoare timpul aruncă o privire în biblioteca îmbogățită recent cu peste 150 de volume așa că avea de unde alege. Trecu repede cu vedere operele lui Kafka, Shakespeare, Stevenson, Doyle sau Karl May, toate acestea îi aduceau aminte de vremea copilăriei lor și le știa prea bine, căuta ceva mai exotic ceva ce nu citise. În timp ce studia rafturile privirea i se opri asupra unei agende în coperți de piele neagră și cotor de culoare maronie ce părea a nu-și avea locul printre toate acele cărți. Preț de câteva secunde ezită, dar curiozitatea se dovedise mai puternică așa că o înlătură de la locul ei. Imediat din ea căzură mai multe hârtiuțe și plicuri pe care atunci când se aplecă să le ridice Hart nu putu să nu observe că unele din ele erau rupte sau boțite de parcă cineva le salvase de la distrugere în ultima clipă. Acest lucru îl intrigă și mai tare fapt pentru care citi una din hârtiuțele cele mai rupte și înțelese curând despre ce era vorba. O lacrimă îi brăzdă scurt obrazul nebărberit și umezi hârtia din mâna sa acum tremurândă. Era vizibil zdruncinat de ceea ce citise și asta se putea observa din culoarea tot mai gălbuie a feței și a faptului că se trezi nevoit să se sprijine de peretele holului. Uitându-se în oglindă oftă în șoaptă : "Noi doi Lisser se pare că purăm aceeași cruce...". Cu mâinile tremurânde deschise apoi ușor agenda, temându-se parcă de ceea ce urma să-i dezvăluie conținutul ei, dar nu apucă să citească nici măcar primul cuvânt căci din camera de alături i se păru că îl aude pe Lisser vorbind. Se apropie de ușă și împingând-o puțin realiză că amicul său vorbea prin somn. Inițial avu impresia că aiurează de la febră, dar când dădu să închidă la loc ușa reuși să deslușească câteva cuvinte : "să nu uiți niciodată", "adevărul", "ei au mințit-o", "nu pot să-i spun", "același cer", și "mereu" după care picase într-un somn adânc. Apropiindu-se de pat, Hart îi șterse fruntea de sudoare așezându-i apoi o compresă rece lund hotârârea să-și petreacă noaptea în fotoliu să îl poată supraveghea.